Imi place sa studiez comportamentul celor din jurul meu. Imi place sa caut persoane cu un profil de personalitate asemanator cu al meu. Acum cativa ani am realizat ca sunt o persoana care se integreaza foarte usor in grupuri cu oameni diversi. Asta se datoreaza probabil faptului ca am o personalitate cameleonica. Ma mulez dupa cei din jur pentru a putea crea o legatura , pentru a putea face parte din acel grup. Apoi, pe parcurs, imi scot la iveala adevarata personalitate si ii las sa ma cunoasca. De un timp am ajuns la concluzia ca nu este un mod sanatos de a imi face noi prieteni. De multe ori se intampla ca in urma acestor “mulari” sa-mi ramana imprimate in minte idei, obiceiuri care nu ma reprezinta, pierzandu-mi astfel propria identitate, putin cate putin. Asadar mi-am propus sa incerc, pe cat posibil, sa scap de acest obicei si sa ii las pe cei din jur sa ma cunoasca asa cum sunt. Nu ar trebui sa-mi fie rusine cu mine insumi.
Ei bine, acum 2 saptamani, prin intermediul unui prieten, am cunoscut o persoana care mi-a starnit curiozitatea. La inceput, totul parea sa fie ok, nimic iesit din comun. Ei bine, a 2-a oara cand am intrat in contact cu aceasta persoana, am ramas socat. Actiunile mele, vorbele mele, gandurile si ideile mele pareau a fi in unison cu ale ei. Eram confuz. Nu imi dadeam seama daca iar am deviat, daca am inceput sa ma mulez dupa ea.
Am mai vorbit facebook in zilele ce au urmat. Care a fost rezultatul? Acelasi !?! Mi-era teama ca imi pierd identitatea, ca mi-e din ce in ce mai usor sa ma detasez de ceea ce ma reprezinta si sa intru in pielea altcuiva. Am incercat sa abordez diferit lucrurile. Am inceput sa ii scriu despre mine, despre cum gandesc si despre ceea ce ma reprezinta. Supriza! De fiecare data cand scriam ceva, raspunsul ei era “Si eu! Si eu sunt la fel!”. Am inceput sa rad isteric. Am zis ca asa ceva nu se poate. Am abordat cele mai ciudate subiecte incercand sa gasim ceva diferit, scriam intrebarea si raspundeam simultan iar in 99% dintre cazuri raspunsul era aproape identic. Atunci mi-am dat seama ca nu sunt in pielea altcuiva, eram doar eu.
Amandoi am ramas cu gura cascata privind monitorul.
Ne amuzam cumplit pe aceasta tema si eram curiosi ce mai avem in comun. In ceea ce priveste modul de gandire, am ajuns la concluzia ca “folosim aceiasi algoritmi pentru a analiza si a ne forma o parere despre un lucru, fapt care duce la aceleasi rezultate”. Restul, mai greu de explicat. Avem aceleasi gusturi in muzica, ne plac aceleasi activitati, am da oricand marea pentru munte “dar daca se poate sa fie putin din amandoua” nu ne suparam. Din toti prietenii pe care ii am nu stiu pe cineva care sa spuna “imi plac fulgii de ovaz cu stafide la micul dejun” (acesta fiind pentru mine micul dejun preferat). Niciodata, pana la ea.
Cand o privesc, ma vad pe mine. M-am regasit; mi-am regasit eul parasit intr-o foaie si-un cuvant; iar pentru asta ii multumesc!
De cateva zile asteptam amandoi sa apara si diferentele. Insa cu cat asteptam mai mult cu atat gasim mai multe asemanari. Am ajuns sa ne spunem 3 cuvine si sa intelegem ce a vrut sa spuna celalalt. Pot spune cu mana pe inima ca nimeni nu a reusit sa-mi starneasca pana acum curiozitatea atat de mult.
Pacat ca ea este acum departe, peste mari si tari. Dar va veni inapoi si vom avea ocazia sa reluam totul de unde a ramas. Nu are rost sa intru mai mult in detalii.
V-am spus ca o cheama Luci?
P.S. Iertati-mi incoerenta din acest post. Zilele nedormite, implicarea emotionala si ideile abundente pe acest subiect au contribuit lipsa fluiditatii din acest articol.
Vise, iubiri si stari de spirit 